„En garde” în Tiananmen

„En garde
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sosiți luni dimineață la Beijing, olimpicii români nu își reveniseră încă după drumul obositor. Aflat deja la a patra Olimpiadă, sabrerul Mihai Covaliu, campionul olimpic de la Sydney, știe însă ce înseamnă o astfel de competiție, așa că ieri-dimineață era deja pe planșa de concurs.

Imediat după antrenament, a acceptat invitația de a vizita simbolul capitalei Chinei, piața Tiananmen. O mai văzuse, așa că a făcut pe ghidul, mai ales că șoferul chinez care ne-a condus în centrul Beijingului nu știa o boabă de engleză.

„Am experiență cu chinezii ăștia! Când am fost aici anul trecut, am luat un taxi să ne ducă la Tiananmen. I-am explicat șoferului ce vrem, a dat din cap că a înțeles și ne-a dus într-un cartier de la periferie, unde nu era niciun bec pe stradă. A fost bine măcar că am văzut și cealaltă față a Chinei, din spatele zgârie-norilor impresionanți”, povestește Covaliu, unul dintre sportivii români cu șanse la o medalie.

Pe drumul de la sală şi până la destinaţie, D`Artagnan-ul nostru pare şocat de clădirile impunătoare aflate la tot pa

„Şi ăştia sunt tot comunişti, cum am fost şi noi, dar uite cum arată Beijingul! La noi, nici dacă mai era Ceauşescu nu ajungeam aşa, mai ales că îmbătrânise rău. La chinezi a rămas treaba aia cu \’pentru Å£ară şi popor`, la noi s-a dus naibii”. „Cova” s-a declarat impresionat de piaÅ£a devenită celebră după masacrul din 1989 şi unde defilează armatele Chinei, dar şi de forÅ£a pe care o emană fiecare simbol al marelui popor.

„N-aș trăi aici!”

„Piața asta a devenit acum un obiectiv turistic, dar, deși eram mic, îmi amintesc ce s-a întâmplat la protestul studenților din ’89. Nu i-aș fi crezut în stare pe chinezi să-i împuște. Dar cine știe ce a fost atunci…”, spune gânditor campionul.

Portretul uriaș al lui Mao tronează pe mausoleul care-i poartă numele, dar pare acum mai degrabă o simplă legătură cu trecutul și un obiectiv pentru aparatele foto ale miilor de turiști, decât un simbol al noii Chine. „Chinezii s-au deschis mult, dar parcă tot n-aș putea trăi aici, doar dacă ar fi neapărat nevoie. Știi cum e? Te adaptezi ca la scrimă, în funcție de adversar. E impresionantă măreția asta pe care o întâlnești la tot pasul. E un popor care vrea să arate cât e de puternic. De aia au făcut și Marele Zid, dar și Olimpiada asta”, crede Covaliu. Mihai se plimbă printre „milioanele” de chinezi din piață.

Nihao, milițienilor!

Îi sare în ochi parlamentul Chinei: „Îi facem și noi pe chinezi la ceva! Casa Poporului e mai mare decât asta a lor. În schimb, ei au terminat-o, pe când la noi a rămas cum a lăsat-o Ceaușescu. Ar trebui s-o finiseze, fiindcă, alături de Castelul lui Dracula, e cam singurul obiectiv turistic de la noi. Să nu mai ne spună că nu sunt bani. Ce, pe chinezi nu i-a costat bani și, poate, chiar vieți?”.

Peste tot sunt polițiști, de fapt milițieni. „Nihao! Adică „Salut!”, îi spune „Cova” unuia, care, speriat de camera TV, refuză dialogul. „Ă‚stora, uneori, le e frică și să vorbească. Dar poate e mai bine așa. La cât de mulți sunt, dacă n-ar fi ordine, închipuiți-vă ce harababură ar ieși!”, conchide campionul.

E gata de luptă

Un ceas uriaș, instalat în centrul pieței Tiananmen, numără zilele rămase până la startul Jocurilor, iar Mihai Covaliu vibrează probabil la fiecare secundă. „Mai sunt exact zece zile, șapte ore și 15 minute. Deocamdată, n-am emoții. O să fie greu în concurs, dar sunt pregătit. Înainte și după fiecare antrenament mă întreb: >”. Vom afla cu toții pe 12 august, atunci când Covaliu va urca pe planșă. Cu sabia în mână.


Marius Chican (Sport.ro)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Anunț venit de nicăieri: Manchester City e gata să îl transfere pe Leo Messi!
Anunț venit de nicăieri: Manchester City e gata să îl transfere pe Leo Messi!
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
De la FCSB, la
De la FCSB, la "U" Cluj! Mutarea care ar urma să se producă zilele acestea
Descoperirea făcută de italieni! Ce au observat despre averea lui Dan Şucu:
Descoperirea făcută de italieni! Ce au observat despre averea lui Dan Şucu: "Banca a efectuat verificări şi a dat răspunsul"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania:
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era…
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Florin Răducioiu, în doliu! Socrul fostului mare atacant al Generaţiei de Aur a decedat: Dumnezeu să te odihnească în pace
Florin Răducioiu, în doliu! Socrul fostului mare atacant al Generaţiei de Aur a decedat: Dumnezeu să te odihnească în pace
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Sfârșitul lui Călin Georgescu. Oamenii lui au aflat adevărul abia acum: A ajuns să...
Sfârșitul lui Călin Georgescu. Oamenii lui au aflat adevărul abia acum: A ajuns să...
VIDEO Atentat terorist la un târg de Crăciun. O mașină a spulberat mulțimea: printre morți, și un copil
VIDEO Atentat terorist la un târg de Crăciun. O mașină a spulberat mulțimea: printre morți, și un copil
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să furnizeze ajutor militar Ucrainei.
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×